Fauritorului de umbrele si furtuni

Moartea era pentru tine katharsis neintrerupt, calatorie spre inimaginabil, interzisa de o asteptare care se consumase deja...
Moartea ai vazut-o cu ochi de artist: imbracata in frumos, particule de complexitate in finalitate simpla.
Si totusi, n-ai stiut ca avem dreptul de a gandi aceste lucruri doar inlauntrul nostru, fara a trada acordul dintre alesii omenirii si Univers.
Prin actiunea ta, ai facut cunoscute lumii secretele vietii; lumii, care le-a luat si le-a aruncat in mocirla... tot ceea ce ai insemnat tu, frantura din divinul Intreg, perla cu perla, in mocirla.
N-ai stiut sa-ti controlezi inima, care, precum a mea, iubeste prea nebun, strabate zilnic traseul familiar dintre Rai si Iad.
N-ai stiut cand sa pui oprelisti visarii salbatice si sa te ingrijesti de existenta pamanteana si intr-o zi, ea ti-a aparut straina in fata ochilor.
Ai trait in mintea ta vieti intregi, sufletul ti-era batran... Dar n-ai invatat ca intelepciunea si salvarea stau in asteptare.
Am fi explorat Universul impreuna.
Te-as fi iubit...


Cu dor,
Lavi

Culori si texturi.

Razele soarelui se imprastiau difuz printre frunzele de tei si ochii tai verzi sclipeau mai tare, parca...Priveai la mine si zambetul tau aparea singular pe ecranul sufletului meu. Adieri calde si sunetul clopotelului... Totul se potrivea cu banca albastra, scorojita. Ea era dragostea noastra... ma facea sa zambesc de cate ori treceam pe langa ea, grabita, catre ora de romana si mereu ma opream in dreptul ei sa-mi leg sireturile si sa imi aranjez jambierele... Pe banca albastra timpul se oprea in loc si trecea atat de repede in acelasi timp; paralizam si totodata ne era inzestrat trupul cu o nemaipomenita gratie in miscare; atingeam absolutul, fara ca macar sa stim ceva despre el... Asezati pe banca albastra am creat noi dimensiuni, noi legi ale naturii, am descoperit secretul vietii.

Dar au taiat teiul si au vopsit banca in alb.


Lumina felinarului trecea filtrata prin geamurile fumurii ale masinii si ochii tai caprui au devenit si mai misteriosi. M-am intors si geaca de piele a scartait zgomotos la contactul cu scaunul. N-ai zambit... Priveai prin mine si viitorul si planurile noastre au devenit forta mea motrice. Noptile intregi petrecute meditand la profunzimea vietii si fascinatia pentru stiinta au sapat un sant adanc in mine, care de atunci se cerea umplut in fiecare zi.

Dar s-a ars felinarul si ti s-a stricat masina.


Ochii tai albastri priveau in mine atat de patrunzator chiar si prin norul de fum de tigara si lumea m-a surprins cu complexitatea ei; ceea ce aveam si ceea ce imi doream erau mult mai mult decat cunoscusem si m-am descoperit mai ampla prin tine. Plutea in aer un miros de tango si sunetul de suflete izbindu-se intr-un tandru masacru unul de celalalt ne surzea in timp ce zaceam imbatati pe jos. Traiam o Nirvana desacralizata si tu erai un shofat cu iz de tutun.

Dar Nirvana noastra era doar efectul unui drog ieftin si pana la urma, te-ai dizolvat.


E 7 dimineata si ochii mei rosii reflectati in oglinda din baie ma fac sa ma intreb daca nu cumva asta e ziua cand realizez ca nu mai pot sa indur o a doua reflexie. Dar nu e. Niciodata. Caci sunt indragostita de ochii mei. Si zilele cand sclipesc, sunt misteriosi ori patrunzatori ma umplu atat pe mine cat si pe mine de o profunda implinire. Cant, conduc, dansez tango si polemicile pe care le duc cu mine sunt cele mai interesante. Da, ochii mei rosii sunt minunati!


Devino persoana de care sa te indragostesti!
Lavi

Slow transition

De ceva timp simt o oarecare nemultumire intelectuala pt faptul ca am neglijat sarmanul meu blog. Imi circula in minte atatea subiecte incat nu ma pot decide ce sa abordez si daca, in fond, merita abordate. Asa ca am decis sa revin incet in blogosfera, postand o poezie peste care am dat acum cateva zile. Am scris-o "in tinerete" ( insert your sarcastic comment here ), pe vremea cand tocmai il descoperisem pe Minulescu si dezamagirile in dragoste erau o noutate, stabilind etalonul pt gradul cel mai inalt de suferinta. Nu stiu daca perspectiva mea s-a schimbat foarte mult de atunci, cert e ca am acumulat suficiente experiente cat sa-mi dezvolt un sistem de auto-aparare pe care l-am perfectionat asemenea lui Eddison, prin esecuri succesive. Sper ca imaginea mea de analizator obiectiv al mintii umane sa nu fie spulberata in totalitate prin aceasta postare.


Happy reminiscing,
Lavi


Celui care pleaca

Iti cant cuvinte magice-n ureche,
iti spun in limba noastra taine,
iti dau in dar comori fara pereche,
dar tu... n-asculti si nu-ntelegi...
Si limba noastra e, de fapt,
doar limba mea.
Si-a dragostei.


Tu n-o cunosti. Ci doar o-ngaimi.
Ai invatat doua cuvinte: "te iubesc";
si le repeti cu frenezie precum
copilul care a-nvatat sa spuna
"mama"



Ti-am pictat lumea
in culori necunoscute omenirii.
Erau culorile iubirii.
Dar tu, vedeai doar acuarela...
si le-ai sters in joaca ta.

Si-acum m-opresc.
Caci am vazut, esti mult prea pamantesc
si dragostea e grea povara
pentru tine...