Lavi lepsuita...

Ok, here it goes... Albumul "meu" se numeste Fly around in circles de Andy Schneider. Si e albumul meu preferat pt ca, spre deosebire de marea majoritate care se scot pe banda rulanta in zilele noastre, acesta e plin de continut... Fiecare melodie isi descopera noi intelesuri pe masura ce o reasculti... Tema principala e "goana dupa vant", felul in care oamenii alearga sa obtina ceva ce au pierdut tocmai cand au pornit in cursa aceasta nebuna... E extraordinar sa auzi pe cineva vorbind din nou ( pt ca odata, oamenii obisnuiau sa faca asta) despre profunzimea lucrurilor simple, despre valori si despre teluri. Fiecare melodie iti pare ca una pe care o cunosti, si ti-a fost atat de dor sa o asculti din nou...

Acum sa explic ce s-a intamplat mai sus... Am fost lepsuita de Cos( www.cosstie.wordpress.com ) si cum "albumul ei" s-a dovedit a fi asa frumos, am cam ezitat cu postarea. Inainte de a posta regulamentul, il lepsuiesc si eu, la randul meu, pe liviu(imi pare rau, dar n-am incotro)...

* Go to Wikipedia. Hit “random” or click here. The first random Wikipedia article you get is the name of your band.

* Go to “Random quotations” or click here. The last four or five words of the very last quote of the page is the title of your first album.

* Go to Flickr and click on “explore the last seven days” or click here. The third picture, no matter what it is, will be your album cover.

* Use Photoshop or similar to put it all together.

Happy "leapsa" everyone,

Lavi

Clients like big hair.

Continui sa ingros "batatura de la mouse", cum spunea cineva;)).... Azi, incercand sa evit munca pe care trebuie, intr-un final sa o fac, am decis sa mai postez ceva pe blog. Deh, nu-mi e atipic sa incep un lucru si sa-l las neterminat. De fapt, cum poti sa termini un blog? Of, bat campii...
Revenind... Am vazut cateva episoade dintr-un serial despre o prostituata de lux. As putea sa zic "nu inteleg ce ma atrage la el, probabil e accentul britanic", dar de fapt ma fascineaza lejeritatea cu care o tanara la 20 si ceva de ani isi traieste viata dubla, cat de clare sunt limitele intre aceste 2 vieti si cum, in cateva secunde, Hannah devine Belle.Spre exemplu, Belle poate juca extrem de bine rolul iubitei cu multi barbati, pe cand Hannah, in viata ei reala, se teme de o relatie, pe motiv ca nu stie cum e sa fii 'a girlfriend'. Nu-i in mod sigur un scenariu de telenovela.
Stateam si ma gandeam cum multi dintre noi suntem adaptati la mai multe tipuri de viata. E evident ca nu te poti purta cu parintii ca si cu colegii tai, sau ca nu vorbesti cu angajatorul tau ca si cu o vecina. Dar nu cumva, uneori, trecem de limita normala si ne "inflorim" personajul?
Clar, e un alt mod de auto-aparare. Daca ne prefacem ca suntem ideali, poate reusim sa ne convingem singuri de asta; si nu mai exista frica de esec. Nu sunt doar fiica parintilor mei, sunt fiica perfecta, sunt colega de gasca, sunt angajatul ideal si vecina respectuoasa. Imi iau rolurile prea in serios. Si nici macar nu realizez cand trec de la o "personalitate" la alta. Sunt si eu, o prostituata a personalitatilor. Ati observat cum poti fi in mijlocul unei discutii aprinse cu cineva, dar in momentul cand suna telefonul si e un anume 'cineva' la capatul celalalt, ti se schimba nu numai tonul vocii, dar intreaga atitudine? Nu vorbesc acum de 'siroparaie', iubiti, crush-uri sau ce altceva mai bantuie peretii roz cu inimioare din mintile fetelor...nu...ma refer la oricine are o indiferent cat de mare sau mica importanta in vietile noastre. Singura parte inconvenienta din toata compozitia asta de personalitati e ca frica nu dispare niciodata. E doar putin mai jos de nivelul in care 'da pe afara'. De fapt, ea e multiplicata de catre fetele pe care le porti.
Si totusi, suntem stereotipici. Da, ai auzit bine! Si tu faci asta. Daca nu am fi, am fi izolati de societate. In zilele noastre nici excentricii nu mai sunt deosebiti. Au si ei, undeva, un sindicat. Poti sa razi de fusta verde pe care o poarta baiatul ciudat de la tine de pe strada, dar poti fi sigur ca mai are cel putin 2 prieteni in fuste verzi care te asteapta la colt;)). Deci, nu te mai stradui. In unicitatea ta, mai ai oameni care te inteleg si trec prin aceleasi lucruri ca si tine. Clients like big hair, zice Belle. E o regula generala;)
So, pana data viitoare, nu te mai ascunde sub umbreluta personalitatilor, si incearca sa vezi cum e sa fii 'simplu si plictisitor'. O sa-ti placa.


Happy un-whoring around,
Lavi

De ce 'blog-uim'?

Ajung acasa de la scoala, o salut pe mama fugitiv si ma pun in fata calculatorului. Deja e rutina, nu mai realizez in ce punct am lasat geanta de pe umar si am apasat butonul de pornire. Stau cu mintea lipsita de orice activitate intelectuala, o pun in standby, pana cand nu se mai misca liniuta de sub 'windows xp' si intra mess-ul. Verific statusuri, care pe zi ce trece imi par tot mai stereotipice, dar cu toate astea nu ma pot opri din citit... Mana mea, care odata statea, din reflex, arcuita petrecandu-si atatea ore deasupra clapelor pianului, acum are forma mouse-ului. Am pt o clipa un moment de revelatie, un mic atac de panica, dar acesta trece neobservat pt ca... (wow!) am primit un comment pe hi5 L-) ... Bineinteles urmeaza vizualizari ale profilelor(cum se mai imbraca prin tm, prin cluj? etc)... E-bay, aukro, mycloset, blog-uri, 'ceau, munti, ce mai faci? iesim diseara cu colegii?'....
Soc! e deja asa tarziu? Nu mai am timp... Am promis ca ies cu colegii in seara asta... Am plecat...
Seara, in pat, ma confrunt cu singurul moment de luciditate... Stiti voi, momentul acela cand iti dai seama cat de neproductiv a trecut ziua, chiar anul, de altfel... Vorbele profesorilor ( a celor catorva profesori de calibru care ne-au mai ramas) imi rasuna in minte, inima mi se strange si imi fac promisiunea sacra: "De maine o sa.... "
Bineinteles ca nu e niciodata asa... Dieta nu incepe "de luni", studentii nu invata "in week-end" si factura la telefon nu e mai mica "luna viitoare".
Bine... poate ar fi cazul sa ma prezint... Ma numesc Corlan Lavinia si sunt eleva in clasa a XII-a, la un liceu(oricare liceu din tara) cu potential redus. Sper ca anul viitor statutul meu sa se incrementeze si sa ajung si eu, ca tot elevul roman, la facultate. Deci, eu, locuitor al tarii cunoscute decat de cei care o locuiesc, am ajuns la o concluzie : viata mea e centrata pe "televizorul" care domina biroul meu, prea mic sa mai gazduiasca materiale scolare.
Prin extindere...consider ca si ceilalti confrati ai mei trec prin aceeasi problema. Deci, de ce 'blog-uim'?
Probabil pt ca omul, fiinta sociala (numa' bine, domn' profesor!) a ajuns sa se izoleze, inconstient de restul lumii... Tot ce ai nevoie e intr-o "cutie".... Si cum omul nu s-ar mai satura de atata bine, nu mai inchide "cutia" cu pricina... Am ajuns sa ma uit la poze cu rudele mele pe facebook, in loc sa le vizitez, sa fac cumparaturi on-line, in loc sa ies cu fetele, sa stau intr-un chatroom, in loc de un local si sa folosesc Google Earth in loc sa imi folosesc picioarele.
Blogul, consider eu, umil observator al fenomenului, e metoda noastra de a relua contactul cu oamenii... Vrem sa redescoperim sufletele, sentimentele, trairile semenilor nostri... Toate acestea cu, probabil, cel mai mic grad de awareness... Blog-ul e umbreluta noastra pe timp de ploaie, soare sau vant...
E paradoxal sa vorbesti despre cat de mult iti doresti sa inchizi "dracovenia aia, care imi manca mie curentu' "-citat OMA- chiar stand cu ochii in monitor.... Dar stiti voi cum se spune... cui pe cui se scoate;)...


Happy blogging,
Lavi