Continui sa ingros "batatura de la mouse", cum spunea cineva;)).... Azi, incercand sa evit munca pe care trebuie, intr-un final sa o fac, am decis sa mai postez ceva pe blog. Deh, nu-mi e atipic sa incep un lucru si sa-l las neterminat. De fapt, cum poti sa termini un blog? Of, bat campii...
Revenind... Am vazut cateva episoade dintr-un serial despre
o prostituata de lux. As putea sa zic "nu inteleg ce ma atrage la el, probabil e accentul britanic", dar de fapt ma fascineaza lejeritatea cu care o tanara la 20 si ceva de ani isi traieste viata dubla, cat de clare sunt limitele intre aceste 2 vieti si cum, in cateva secunde,
Hannah devine
Belle.Spre exemplu,
Belle poate juca extrem de bine rolul iubitei cu multi barbati, pe cand
Hannah, in viata ei reala, se teme de o relatie, pe motiv ca nu stie cum e sa fii 'a girlfriend'. Nu-i in mod sigur un scenariu de telenovela.
Stateam si ma gandeam cum multi dintre noi suntem adaptati la mai multe tipuri de viata. E evident ca nu te poti purta cu parintii ca si cu colegii tai, sau ca nu vorbesti cu angajatorul tau ca si cu o vecina. Dar nu cumva, uneori, trecem de limita normala si ne
"inflorim" personajul?
Clar, e un alt mod de auto-aparare. Daca ne prefacem ca suntem ideali, poate reusim sa ne convingem singuri de asta; si nu mai exista frica de esec. Nu sunt doar fiica parintilor mei, sunt fiica perfecta, sunt colega de gasca, sunt angajatul ideal si vecina respectuoasa. Imi iau rolurile prea in serios. Si nici macar nu realizez cand trec de la o "personalitate" la alta. Sunt si eu,
o prostituata a personalitatilor. Ati observat cum poti fi in mijlocul unei discutii aprinse cu cineva, dar in momentul cand suna telefonul si e un anume 'cineva' la capatul celalalt, ti se schimba nu numai tonul vocii, dar intreaga atitudine? Nu vorbesc acum de 'siroparaie', iubiti, crush-uri sau ce altceva mai bantuie peretii roz cu inimioare din mintile fetelor...nu...ma refer la oricine are o indiferent cat de mare sau mica importanta in vietile noastre. Singura parte inconvenienta din toata compozitia asta de personalitati e ca frica nu dispare niciodata. E doar putin mai jos de nivelul in care 'da pe afara'. De fapt, ea e multiplicata de catre fetele pe care le porti.
Si totusi, suntem
stereotipici. Da, ai auzit bine! Si tu faci asta. Daca nu am fi, am fi izolati de societate. In zilele noastre nici excentricii nu mai sunt deosebiti. Au si ei, undeva, un sindicat. Poti sa razi de fusta verde pe care o poarta baiatul ciudat de la tine de pe strada, dar poti fi sigur ca mai are cel putin 2 prieteni in fuste verzi care te asteapta la colt;)). Deci, nu te mai stradui. In unicitatea ta, mai ai oameni care te inteleg si trec prin aceleasi lucruri ca si tine. Clients like big hair, zice Belle. E o regula generala;)
So, pana data viitoare, nu te mai ascunde sub umbreluta personalitatilor, si incearca sa vezi cum e sa fii 'simplu si plictisitor'. O sa-ti placa.
Happy un-whoring around,
Lavi
