Work in progress

Am găsit ”poezia” asta printre documente, sub titlul ”Work in progress”. Recitind-o, mi-am dat seama că e as complete as it gets, așa cum se întâmplă cu orice scriu într-o anumită stare de spirit, care, prin natura ei, e efemeră. N-aș mai putea adăuga nimic. Ar fi ca o anexă kitch, evidentă. E o parte din sufletul meu aici, ca de altfel, în tot ce am postat pe umbreluță în ultimul timp (ultimul timp -> ultimii ani - bad wannabe blogger, bad!! ). Personal, poezia îmi pare foarte vizuală, aproape epică. Then again, I have the whole backstory. Acestea fiind zise,

Vizionare placută,
Lavi

Failed rebel, dragging along the weight of incoherent heresies,
you never learned how to adjust to happiness.
Shunning every fairy for being a ghoul in your twisted mind,
you never knew what standing still was all about.

You always feared that peace was a gimmick,
so you never took the time to try it for more than a second,
cause that's how long it took to balance your way back
from falling into the abis

Jaded soul, burning bridges as you went through life
you never expected anyone to understand
giving away all you had to the monsters you were trying to evade
you never knew love, but you loved all the same

Fighting for something you doubted was true,
you burned yourself out,
you shattered your core
This war wasn't real,
but you died anyway
Lost to yourself,
Friend, foe and savior.  

Fauritorului de umbrele si furtuni

Moartea era pentru tine katharsis neintrerupt, calatorie spre inimaginabil, interzisa de o asteptare care se consumase deja...
Moartea ai vazut-o cu ochi de artist: imbracata in frumos, particule de complexitate in finalitate simpla.
Si totusi, n-ai stiut ca avem dreptul de a gandi aceste lucruri doar inlauntrul nostru, fara a trada acordul dintre alesii omenirii si Univers.
Prin actiunea ta, ai facut cunoscute lumii secretele vietii; lumii, care le-a luat si le-a aruncat in mocirla... tot ceea ce ai insemnat tu, frantura din divinul Intreg, perla cu perla, in mocirla.
N-ai stiut sa-ti controlezi inima, care, precum a mea, iubeste prea nebun, strabate zilnic traseul familiar dintre Rai si Iad.
N-ai stiut cand sa pui oprelisti visarii salbatice si sa te ingrijesti de existenta pamanteana si intr-o zi, ea ti-a aparut straina in fata ochilor.
Ai trait in mintea ta vieti intregi, sufletul ti-era batran... Dar n-ai invatat ca intelepciunea si salvarea stau in asteptare.
Am fi explorat Universul impreuna.
Te-as fi iubit...


Cu dor,
Lavi

Culori si texturi.

Razele soarelui se imprastiau difuz printre frunzele de tei si ochii tai verzi sclipeau mai tare, parca...Priveai la mine si zambetul tau aparea singular pe ecranul sufletului meu. Adieri calde si sunetul clopotelului... Totul se potrivea cu banca albastra, scorojita. Ea era dragostea noastra... ma facea sa zambesc de cate ori treceam pe langa ea, grabita, catre ora de romana si mereu ma opream in dreptul ei sa-mi leg sireturile si sa imi aranjez jambierele... Pe banca albastra timpul se oprea in loc si trecea atat de repede in acelasi timp; paralizam si totodata ne era inzestrat trupul cu o nemaipomenita gratie in miscare; atingeam absolutul, fara ca macar sa stim ceva despre el... Asezati pe banca albastra am creat noi dimensiuni, noi legi ale naturii, am descoperit secretul vietii.

Dar au taiat teiul si au vopsit banca in alb.


Lumina felinarului trecea filtrata prin geamurile fumurii ale masinii si ochii tai caprui au devenit si mai misteriosi. M-am intors si geaca de piele a scartait zgomotos la contactul cu scaunul. N-ai zambit... Priveai prin mine si viitorul si planurile noastre au devenit forta mea motrice. Noptile intregi petrecute meditand la profunzimea vietii si fascinatia pentru stiinta au sapat un sant adanc in mine, care de atunci se cerea umplut in fiecare zi.

Dar s-a ars felinarul si ti s-a stricat masina.


Ochii tai albastri priveau in mine atat de patrunzator chiar si prin norul de fum de tigara si lumea m-a surprins cu complexitatea ei; ceea ce aveam si ceea ce imi doream erau mult mai mult decat cunoscusem si m-am descoperit mai ampla prin tine. Plutea in aer un miros de tango si sunetul de suflete izbindu-se intr-un tandru masacru unul de celalalt ne surzea in timp ce zaceam imbatati pe jos. Traiam o Nirvana desacralizata si tu erai un shofat cu iz de tutun.

Dar Nirvana noastra era doar efectul unui drog ieftin si pana la urma, te-ai dizolvat.


E 7 dimineata si ochii mei rosii reflectati in oglinda din baie ma fac sa ma intreb daca nu cumva asta e ziua cand realizez ca nu mai pot sa indur o a doua reflexie. Dar nu e. Niciodata. Caci sunt indragostita de ochii mei. Si zilele cand sclipesc, sunt misteriosi ori patrunzatori ma umplu atat pe mine cat si pe mine de o profunda implinire. Cant, conduc, dansez tango si polemicile pe care le duc cu mine sunt cele mai interesante. Da, ochii mei rosii sunt minunati!


Devino persoana de care sa te indragostesti!
Lavi

Slow transition

De ceva timp simt o oarecare nemultumire intelectuala pt faptul ca am neglijat sarmanul meu blog. Imi circula in minte atatea subiecte incat nu ma pot decide ce sa abordez si daca, in fond, merita abordate. Asa ca am decis sa revin incet in blogosfera, postand o poezie peste care am dat acum cateva zile. Am scris-o "in tinerete" ( insert your sarcastic comment here ), pe vremea cand tocmai il descoperisem pe Minulescu si dezamagirile in dragoste erau o noutate, stabilind etalonul pt gradul cel mai inalt de suferinta. Nu stiu daca perspectiva mea s-a schimbat foarte mult de atunci, cert e ca am acumulat suficiente experiente cat sa-mi dezvolt un sistem de auto-aparare pe care l-am perfectionat asemenea lui Eddison, prin esecuri succesive. Sper ca imaginea mea de analizator obiectiv al mintii umane sa nu fie spulberata in totalitate prin aceasta postare.


Happy reminiscing,
Lavi


Celui care pleaca

Iti cant cuvinte magice-n ureche,
iti spun in limba noastra taine,
iti dau in dar comori fara pereche,
dar tu... n-asculti si nu-ntelegi...
Si limba noastra e, de fapt,
doar limba mea.
Si-a dragostei.


Tu n-o cunosti. Ci doar o-ngaimi.
Ai invatat doua cuvinte: "te iubesc";
si le repeti cu frenezie precum
copilul care a-nvatat sa spuna
"mama"



Ti-am pictat lumea
in culori necunoscute omenirii.
Erau culorile iubirii.
Dar tu, vedeai doar acuarela...
si le-ai sters in joaca ta.

Si-acum m-opresc.
Caci am vazut, esti mult prea pamantesc
si dragostea e grea povara
pentru tine...

Lavi lepsuita...

Ok, here it goes... Albumul "meu" se numeste Fly around in circles de Andy Schneider. Si e albumul meu preferat pt ca, spre deosebire de marea majoritate care se scot pe banda rulanta in zilele noastre, acesta e plin de continut... Fiecare melodie isi descopera noi intelesuri pe masura ce o reasculti... Tema principala e "goana dupa vant", felul in care oamenii alearga sa obtina ceva ce au pierdut tocmai cand au pornit in cursa aceasta nebuna... E extraordinar sa auzi pe cineva vorbind din nou ( pt ca odata, oamenii obisnuiau sa faca asta) despre profunzimea lucrurilor simple, despre valori si despre teluri. Fiecare melodie iti pare ca una pe care o cunosti, si ti-a fost atat de dor sa o asculti din nou...

Acum sa explic ce s-a intamplat mai sus... Am fost lepsuita de Cos( www.cosstie.wordpress.com ) si cum "albumul ei" s-a dovedit a fi asa frumos, am cam ezitat cu postarea. Inainte de a posta regulamentul, il lepsuiesc si eu, la randul meu, pe liviu(imi pare rau, dar n-am incotro)...

* Go to Wikipedia. Hit “random” or click here. The first random Wikipedia article you get is the name of your band.

* Go to “Random quotations” or click here. The last four or five words of the very last quote of the page is the title of your first album.

* Go to Flickr and click on “explore the last seven days” or click here. The third picture, no matter what it is, will be your album cover.

* Use Photoshop or similar to put it all together.

Happy "leapsa" everyone,

Lavi

Clients like big hair.

Continui sa ingros "batatura de la mouse", cum spunea cineva;)).... Azi, incercand sa evit munca pe care trebuie, intr-un final sa o fac, am decis sa mai postez ceva pe blog. Deh, nu-mi e atipic sa incep un lucru si sa-l las neterminat. De fapt, cum poti sa termini un blog? Of, bat campii...
Revenind... Am vazut cateva episoade dintr-un serial despre o prostituata de lux. As putea sa zic "nu inteleg ce ma atrage la el, probabil e accentul britanic", dar de fapt ma fascineaza lejeritatea cu care o tanara la 20 si ceva de ani isi traieste viata dubla, cat de clare sunt limitele intre aceste 2 vieti si cum, in cateva secunde, Hannah devine Belle.Spre exemplu, Belle poate juca extrem de bine rolul iubitei cu multi barbati, pe cand Hannah, in viata ei reala, se teme de o relatie, pe motiv ca nu stie cum e sa fii 'a girlfriend'. Nu-i in mod sigur un scenariu de telenovela.
Stateam si ma gandeam cum multi dintre noi suntem adaptati la mai multe tipuri de viata. E evident ca nu te poti purta cu parintii ca si cu colegii tai, sau ca nu vorbesti cu angajatorul tau ca si cu o vecina. Dar nu cumva, uneori, trecem de limita normala si ne "inflorim" personajul?
Clar, e un alt mod de auto-aparare. Daca ne prefacem ca suntem ideali, poate reusim sa ne convingem singuri de asta; si nu mai exista frica de esec. Nu sunt doar fiica parintilor mei, sunt fiica perfecta, sunt colega de gasca, sunt angajatul ideal si vecina respectuoasa. Imi iau rolurile prea in serios. Si nici macar nu realizez cand trec de la o "personalitate" la alta. Sunt si eu, o prostituata a personalitatilor. Ati observat cum poti fi in mijlocul unei discutii aprinse cu cineva, dar in momentul cand suna telefonul si e un anume 'cineva' la capatul celalalt, ti se schimba nu numai tonul vocii, dar intreaga atitudine? Nu vorbesc acum de 'siroparaie', iubiti, crush-uri sau ce altceva mai bantuie peretii roz cu inimioare din mintile fetelor...nu...ma refer la oricine are o indiferent cat de mare sau mica importanta in vietile noastre. Singura parte inconvenienta din toata compozitia asta de personalitati e ca frica nu dispare niciodata. E doar putin mai jos de nivelul in care 'da pe afara'. De fapt, ea e multiplicata de catre fetele pe care le porti.
Si totusi, suntem stereotipici. Da, ai auzit bine! Si tu faci asta. Daca nu am fi, am fi izolati de societate. In zilele noastre nici excentricii nu mai sunt deosebiti. Au si ei, undeva, un sindicat. Poti sa razi de fusta verde pe care o poarta baiatul ciudat de la tine de pe strada, dar poti fi sigur ca mai are cel putin 2 prieteni in fuste verzi care te asteapta la colt;)). Deci, nu te mai stradui. In unicitatea ta, mai ai oameni care te inteleg si trec prin aceleasi lucruri ca si tine. Clients like big hair, zice Belle. E o regula generala;)
So, pana data viitoare, nu te mai ascunde sub umbreluta personalitatilor, si incearca sa vezi cum e sa fii 'simplu si plictisitor'. O sa-ti placa.


Happy un-whoring around,
Lavi

De ce 'blog-uim'?

Ajung acasa de la scoala, o salut pe mama fugitiv si ma pun in fata calculatorului. Deja e rutina, nu mai realizez in ce punct am lasat geanta de pe umar si am apasat butonul de pornire. Stau cu mintea lipsita de orice activitate intelectuala, o pun in standby, pana cand nu se mai misca liniuta de sub 'windows xp' si intra mess-ul. Verific statusuri, care pe zi ce trece imi par tot mai stereotipice, dar cu toate astea nu ma pot opri din citit... Mana mea, care odata statea, din reflex, arcuita petrecandu-si atatea ore deasupra clapelor pianului, acum are forma mouse-ului. Am pt o clipa un moment de revelatie, un mic atac de panica, dar acesta trece neobservat pt ca... (wow!) am primit un comment pe hi5 L-) ... Bineinteles urmeaza vizualizari ale profilelor(cum se mai imbraca prin tm, prin cluj? etc)... E-bay, aukro, mycloset, blog-uri, 'ceau, munti, ce mai faci? iesim diseara cu colegii?'....
Soc! e deja asa tarziu? Nu mai am timp... Am promis ca ies cu colegii in seara asta... Am plecat...
Seara, in pat, ma confrunt cu singurul moment de luciditate... Stiti voi, momentul acela cand iti dai seama cat de neproductiv a trecut ziua, chiar anul, de altfel... Vorbele profesorilor ( a celor catorva profesori de calibru care ne-au mai ramas) imi rasuna in minte, inima mi se strange si imi fac promisiunea sacra: "De maine o sa.... "
Bineinteles ca nu e niciodata asa... Dieta nu incepe "de luni", studentii nu invata "in week-end" si factura la telefon nu e mai mica "luna viitoare".
Bine... poate ar fi cazul sa ma prezint... Ma numesc Corlan Lavinia si sunt eleva in clasa a XII-a, la un liceu(oricare liceu din tara) cu potential redus. Sper ca anul viitor statutul meu sa se incrementeze si sa ajung si eu, ca tot elevul roman, la facultate. Deci, eu, locuitor al tarii cunoscute decat de cei care o locuiesc, am ajuns la o concluzie : viata mea e centrata pe "televizorul" care domina biroul meu, prea mic sa mai gazduiasca materiale scolare.
Prin extindere...consider ca si ceilalti confrati ai mei trec prin aceeasi problema. Deci, de ce 'blog-uim'?
Probabil pt ca omul, fiinta sociala (numa' bine, domn' profesor!) a ajuns sa se izoleze, inconstient de restul lumii... Tot ce ai nevoie e intr-o "cutie".... Si cum omul nu s-ar mai satura de atata bine, nu mai inchide "cutia" cu pricina... Am ajuns sa ma uit la poze cu rudele mele pe facebook, in loc sa le vizitez, sa fac cumparaturi on-line, in loc sa ies cu fetele, sa stau intr-un chatroom, in loc de un local si sa folosesc Google Earth in loc sa imi folosesc picioarele.
Blogul, consider eu, umil observator al fenomenului, e metoda noastra de a relua contactul cu oamenii... Vrem sa redescoperim sufletele, sentimentele, trairile semenilor nostri... Toate acestea cu, probabil, cel mai mic grad de awareness... Blog-ul e umbreluta noastra pe timp de ploaie, soare sau vant...
E paradoxal sa vorbesti despre cat de mult iti doresti sa inchizi "dracovenia aia, care imi manca mie curentu' "-citat OMA- chiar stand cu ochii in monitor.... Dar stiti voi cum se spune... cui pe cui se scoate;)...


Happy blogging,
Lavi